Vizita de studii a producătorilor de pomușoare din Moldova în Polonia

Familiarizarea cu practicele moderne, soiuri noi și tradiționale, echipamente performante și tehnologii de cultivare ultra-moderne din domeniul baciferelor au fost doar câteva scopuri are vizitei de studii organizate de proiectul AMIB în Polonia, pentru un grup de reprezentanți ai sectorului pomușoarelor din țara noastră.

Vizita a avut loc în perioada 17 – 21 Octombrie 2016, iar grupul de beneficiari a cuprins atât fermieri și pepinieriști, cât și reprezentanți ai MAIA, ANSA, Institutul Științifico-Practic de Horticultura și Tehnologii Alimentare și ai Asociația „Pomușoarele Moldovei”.

Programul vizitei a inclus vizitarea Institutul de Horticultură INHORT, pepinierei HORTPLANT, companiilor KRYSTYNA I ZBIGNIEW KRZEWINSCY, AGRONOM BERRIES GROUPE și WEREMCZUK Agromachines.

Institutul de Horticultură INHORT (inhort.pl) din orășelul Skierniewice are o experiență bogată în elaborarea soirilor noi performante și menține superelita de soiuri de plante horticole. Savanții acestui institut sunt autorii a mai multor soiuri zmeură de origine Poloneză așa ca: Polka, Razdziejowa, Polana.  În cadrul întrunirii cu fermierii din Republica Moldova, colaboratorii Institutului au descris situația din sectorul de pomușoare din Polonia, soiurile noi de perspectivă, tehnologii de protecție a plantelor. Cercetătorii Institutului sunt permanent preocupați de elaborarea soiurilor noi performante cu o productivitate înaltă și caracteristici potrivite cerințelor pieței. De asemenea au fost vizitate loturile experimentale de căpșun, afin, aronia, coacăză și agriș ale Institutului.

Pepiniera HORTPLANT (hortplant.pl) a fost următorul punct unde participanții au avut posibilitate să facă cunoștință  cu afacere de familie care produce peste 10 mln. (!) de drojoni de căpșun pe an. Producătorul aplică cele mai avansate tehnologii și multiplică așa soiuri ca: Vibrant, Honeoye, Kent, Elsanta și altele. În mare parte materialul săditor vândut ca FRIGO, deci în toamnă este scos din pământ și depozitat până in primăvară la o temperatură de -2 C °. Producătorul a confirmat că anul acesta are o livrare de 30 mii stoloni de căpșun și în Republica Moldova.

Vizita la compania KRYSTYNA I ZBIGNIEW KRZEWINSCY (krzewinski.pl) a impresionat participanții prin gama foarte mare de material săditor de arbuști fructiferi (zmeură, căpșună, mure, agriș, caprifoi, afine, aronia, ioșta, coacăză albă, coacăză neagră, coacăză roșie, goji, răchițele). Pe parcursul a 25 ani de experiență, proprietarul a combinat experiența științifică cu businessul și a creat o pepinieră care se întinde pe o suprafață de 100 Ha. Totodată, el este și un producător important de pomușoare. Compania a reușit să atragă în activitatea sa 5 cercetători științifici din cadrul institutului INHORT, care  sunt autorii soiurilor de pomușoare de origine poloneză Polka, Polana, Laszka, Radziejowa. Calitatea materialului săditor produs de această companie este de invidiat și a fost un exemplu vizibil pentru producătorii de material săditor din Republica Moldova, participanți la vizita de studiu.

AGRONOM BERRIES GROUPE (agronomplants.pl) este o companie care are o suprafață de 700 Ha pe care cultiva căpșună, afine, zmeură, mure dar și produce material săditor. Această companie vinde toată producția pe piețele externe. Compania utilizează cele mai performante tehnologii de cultivare, precum cultivarea căpșunului  în sistem hidroponic și zmeură remontantă în tuneluri. Producătorul urmărește prelungirea la maxim a perioadei de fructificare, utilizând diferite tehnologii de cultivare (în câmp deschis și în câmp protejat)  și diferite soiuri sezoniere și remontante.

Vizita s-a încheiat cu prezentarea companiei WEREMCZUK Agromachines (weremczukagro.com), unde participanții au făcut cunoștință cu utilaje de recoltare a pomușoarelor și utilaje agricole utilizate în prelucrarea plantațiilor de pomușoare. Această companie este un producător de utilaje agricole cu o experiență de peste 35 de ani, care a livrat și în Republica Moldova deja 3 mașini de recoltat pomușoarele.

Ca și în cadrul celorlalte vizite de studii organizate de proiectul AMIB, participanții au venit cu o contribuție financiară proprie demonstrând interesul față de sector și ideile inovative implementate în țările Uniunii Europene.

Importanța dezvoltării sectorului de pomușoare este demonstrată și de evoluțiile înregistrate în ultimii ani. Astfel, potrivit statisticilor oficiale, suprafața totală plantată cu pomușoare a crescut de la 0,8 mii ha in 2013, la 3,0 mii ha în 2015 — creștere de 275%. Totodată, recolta globală de pomușoare a crescut de la 1,1 mii tone în 2013, la 4,7 mii tone în 2015 — aproape 325%. Estimativ, in 2018-2020, vor creste volumele de producție de 2-3 ori, datorită intrării în rog deplin a multor plantații  — peste 10 mii tone. Circa 10000 persoane vor fi implicate în culesul roadei de pomușoare în 2018-2019, comparativ cu 5000 la moment.

Proiectul „Îmbunătățirea Productivității și Accesul la Piață a Producătorilor de Pomșoare” (AMIB) este finanțat de Fundația HEKS-Moldova, fiind implementat de Centrul de Consultanță în Afaceri, în perioada 2016 – 2018 (inclusiv).

AMIB – Performanță prin schimbare!

 



Subtitle

Toate noutățile